Ideal ar fi

 

Ideal ar fi ca tot ce atingem

Cu sufletul vorbelor

Să se facă poem;

Ca din smalţul tuturor lucrurilor

Să se deseneze scheletul de lumină

Din care au fost mai întîi întrupate;

 

Ideal ar fi să nu se uite nimic,

Să se rostuie tot ce se petrece

Într-un fagure savant

Unde viul din lucruri să-şi afle loc

Fiecare după ighemoniconul său;

 

Ideal ar fi ca toate cele frumos trăite

Să se întoarcă într-o fiinţă de muzică

O dumnezeiţă a sunetelor, mai pură ca un ideal.