Simpozion Eminescu, Suceava 1                             Simpozion Eminescu, Suceava 2   

De curând s-a desfăşurat la Suceava un simpozion dedicat semnificaţiei majore a zilei de 28 iunie în destinul lui Eminescu, organizat la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” şi moderat de poeta Carmen Viorica Steiciuc. La elucidarea şi dezbaterea acestor şi alte chestiuni de interes literar şi-au adus contribuţia eminescologi din  diferite colţuri ale ţării, precum prof. univ. dr. N. Georgescu, autor al multor cărţi în care aprofundează această temă şi care şi-a lansat şi cu acest prilej o nouă carte intitulată  Eminescu: ultima zi la Timpul.  Şi prof. dr. Theodor Codreanu, autor al unor lucrări de notorietate în domeniu, a susţinut o interesantă alocuţiune, lansând şi el o carte adecvată momentului, intitulată Eminesciene. Prof. dr. Ion Filipciuc din Câmpulung Moldovenesc şi-a adus şi el contribuţia producând, ca de obicei, aspecte  relevante asupra temei supusă discuţiei. Au mai intervenit în discuţie poetul Ion Cozmei şi cercetătorul literar N.Cârlan, precum şi Lucia Olaru Nenati din Botoşani care a susţinut o alocuţiune dedicată lui Eminescu şi şi-a prezentat ultimele două cărţi apărute, respectiv Academia Nordului -150 (Ed. Agata Botoşani) şi Sentimentul Spiralei – Opera Omnia (Editura Tipo Modova Iaşi). La manifestare a participat şi a cuvântat şi Aurel Ştefanache, directorul acestei din urmă edituri, cel care a adus la simpozion cărţi ale mai multora dintre eminescologii prezenţi în oraşul vecin unde dezbaterea acestei teme a devenit o tradiţie anuală.