Poezia
Poezia Regăsirea Cuvîntului Prin care Dumnezeu a descris Cum vedea el că va fi lumea, De aceea uşor de recunoscut Niciodată de numit. Cum să descrii tu, Cu ochiul tău Cel o clipă trecător Peste nemarginea firii Întregul cel de Marele Sine văzut Înainte de-a-l naşte Spre-a-l da drept merinde Iubirii?
Uitam să mă trezesc în zori
Uitam să mă trezesc în zori Şi se facea cum uneori Uitam să mă trezesc în zori Era precum mi s-ar fi-nchis Poarta ieşirii dinspre vis Şi tu veneai şi te vedeam Ca pe-o ninsoare te-aşteptam Şi parcă tot nu ajungeai Şi înotai şi-apoi zburai Cu braţe-vîsle despicai Apa uitării dinspre rai Apoi pluteai pînă...
Ideal ar fi
Ideal ar fi Ideal ar fi ca tot ce atingem Cu sufletul vorbelor Să se facă poem; Ca din smalţul tuturor lucrurilor Să se deseneze scheletul de lumină Din care au fost mai întîi întrupate; Ideal ar fi să nu se uite nimic, Să se rostuie tot ce se petrece Într-un fagure...
Poetul
Poetul Cel ce rostuie hotarul Fiindului de nefiind Cel ce ştie turna-n trupuri Ploaia-sufletul de argint Până nu se mai înseamnă Fiindul de nefiind Cel ce văzul azi îl umple Dară vine de nicicînd Iar cînd lutul i se surpă Se-mprăştie peste lume Ca un nour de argint Solzul frunzei viu în lună De–al...
Comentarii recente