Transparență
În cetatea asta-n care
Nimeni nu mă mai cunoaşte
Feţe vii şi feţe moarte
Trec ca norii peste ape.
Împrumută fiecare
din lumina mea o parte.
În cetatea asta verde
Toată lumea m-a uitat
Nimeni parcă nu mă vede.
Cum nici n-aş fi existat.
Zi de zi tot mai departe
Adîncesc alba-mi tăcere
Învăţînd să tac pe note
Precum apele-n cădere.
Poate o ninsoare-albastră
Mi-a supt chipul în adînc
Poate-o linişte sihastră
M-a înfăşurat pe-un cînt
Şi nu sînt decît o umbră
Şi nu sînt decît cuvînt
În cetatea asta parcă
Mă întorc cu un toiag
După veacuri petrecute-n
Valea Plîngerii
Pribeag.
