Uitam să mă trezesc în zori
Şi se facea cum uneori
Uitam să mă trezesc în zori
Era precum mi s-ar fi-nchis
Poarta ieşirii dinspre vis
Şi tu veneai şi te vedeam
Ca pe-o ninsoare te-aşteptam
Şi parcă tot nu ajungeai
Şi înotai şi-apoi zburai
Cu braţe-vîsle despicai
Apa uitării dinspre rai
Apoi pluteai pînă la brîu
În valul aurului-grîu…
Aveai păduri, aveai şi rîu
Dar nu ştiam cine erai
Şi numele nu mi-l ştiai
Cum nimeni nu ne cunoştea
Doar steaua mea de steaua ta
C-o rază albă se ţesea
Şi-ntr-un sărut se-ndurera…
Iar eu muream şi tu plîngeai
Şi înviam şi tu rîdeai
Şi înotai, zburai, pluteai
Către mireasa ta de mai
Şi veşnic nu mai ajungeai
Şi eu plîngeam şi tu rîdeai
Şi eu visam şi tu ştiai
Şi-atuncea părul meu crescu
Şi într-un pod se prefăcu
Şi degetele-mi se lungiră
Spre braţul tău se arcuiră
Şi-n ramuri ninse de cais
Le prefăcu augustul vis…
Eu te-aşteptam şi tu păşeai
Ca primul om venit din rai
Eu te uitam şi mă iertai
Îngenuncheam şi mă vindeai
Şi-arginţii galeş ţi-i sunai
Şi iar spre mine înotai
Şi eu uitam şi eu uitam
Şi părul pod iar mi-l creşteam
Şi te-aşteptam şi te vedeam
Cum veşnic nu ştiai s-ajungi
Spre chipul meu cu umbre lungi…
Şi aerul creştea-ntre noi
Şi-n ceţuri se-ntorcea şi-n ploi
Şi te-aşteptam şi tu vîsleai
Şi te chemam şi n-ajungeai
Mă-ntunecam şi mă strigai
“Rămîi, mireasa mea de mai
Căci nu e drept şi meritat
Atîtea veacuri să fi stat
În depărtarea ta-ntristat ! ”
Şi te-auzeam cum mă strigai
Şi-ţi răspundeam şi n-auzeai
Şi-apoi cînd răsăreai din nori
Eu mă trezeam şi era-n zori…
