Lansare Existenta poetica a lui Bacovia, Bacau 20 sept. 2013

La Festivalul Naţional “Toamna bacoviană”, organizat de către Consiliul judeţean Bacău, Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău şi Primăria Municipiului Bacău, scriitoarea botoşăneană Lucia Olaru Nenati a primit premiul festivalului pentru revelarea şi traducerea din limba franceză a primei exegeze bacoviene, la peste o jumătate de secol de la publicarea în Elveţia a ediţiei sale franceze.
Cartea intitulată Existenţa poetică a lui Bacovia, editată de către organizatorii festivalului, apărută la editura Ateneul Scriitorilor Bacău, a fost oferită în mapa de documente reprezentative ale festivalului numeroşilor participanţi – personalităţi literare de prestigiu din Bucureşti, Iaşi şi din alte localităţi din ţară, dar şi din Republica Moldova.
Lansarea acestei cărţi a avut loc la Casa memorială “George Bacovia” cu participarea unui numeros public şi a fost prezentată de către doi dintre specialiştii recunoscuţi ai universului bacovian, Theodor Codreanu şi Constantin Călin care au relevat valoarea deosebită a acestei prime cărţi despre Bacovia semnată de către eseista elveţiană Svetlana Paleologu Matta – în primul rând o somitate a eminescologiei – şi care intră abia acum pentru prima oară în circuitul cultural românesc prin traducerea şi prezentarea Luciei Olaru Nenati. Semnificaţia de prim rang a acestei realizări a fost evidenţiată şi în cadrul întâlnirii cu elevii unui liceu ca şi pe scena Ateneului băcăuan unde a fost susţinut un recital al poeţilor participanţi la festival, coordonat de scriitorii: Calistrat Costin, preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor şi Dumitru Brăneanu.
Premierea acestei cărţi (adică atât a traducătoarei cât şi a autoarei) a avut loc chiar în deschiderea amplei festivităţi desfăşurată la Centrul de Cultură “George Apostu”, în cadrul căreia, după marile premii ale Festivalului “Toamna bacoviană”, s-au acordat şi premiile filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, precum şi premiile revistelor Ateneu şi Plumb.